Contact

274242_100004517203690_751114430_n

M M-am născut într-un sătuc de langă Constanţa,  într-o  zi  toridă  de  vară.  Era 08/07/1966.  Am încă o soră cu zece ani mai mare.

A Am  rămas  orfana  de  tată  înainte  de  a  împlini 5 ani.  A fost una din primele  lovituri  pe  care  mi  le-a  aplicat  soarta  şi  începand  din momentul  acela  viaţa  mea  a  început să sufere modificări  majore. Ştiţi că se spune despre copii că nu simt loviturile cu  aceeaşi  intensitate ca şi adulţii.  Acelaşi lucru s-a întamplat şi cu mine atunci.  N-am realizat, foarte mică fiind, ce s-a întamplat cu mine.  Abia mai târziu am inceput să mă dezmeticesc.

R Rămasă doar cu mama mea,  am avut  o copilărie… fara copilărie.  Cu multe lacrimi,  multe sacrificii,  multe  renuntări,  dar şi cu multe idealuri.  Stiam că va veni o zi în care toate visele mele vor deveni realitate.

C Crezi că le-am împlinit pe toate peste noapte? Nu! Viaţa are multe suişuri şi coborâşuri.  Important este să reuşeşti să păstrezi echilibrul.

E Este şi asta o lecţie.  Să nu crezi că toţi cei care au reuşit in viată s-au născut aşa echilibraţi.  Sunt o mulţime de personalităţi marcante în topul învingătorilor care au ajuns atât de jos în anumite momente ale vieţii, încât mai jos de atât nu se mai putea.

L Lacrimile le-au curs şiroaie, dar au avut puterea necesară să se ridice, să se scuture puţin şi să înceapă de la capăt.  Viaţa este o continuă provocare.  Lumea nu i-a iertat nici pe ei, asa cum cu siguranţa nu te-a iertat nici pe tine şi nici pe mine când am greşit.

A Am înţeles că dacă voi continua să ascult sfaturile lumii,  atunci când va veni vremea bilanţului, voi constata că viaţa mea a fost un bun irosit. Suntem trecători prin viaţa şi trecutul este mort.  Din păcate nu mai putem schimba nici măcar o virgula din el.

 

B Bătalia cu viaţa am declanşat-o decât în momentul când mi-a ajuns cuţitul la os.  Deja trecuse o bună perioadă din viaţa mea şi baieţii mei erau tot ce mă ţinuse până atunci pe linia de putire. Tot ei au reprezentat impulsul pentru a încerca de a schimba ceva.

Raţiunea imi spunea:  ”Dacă nu începi prin a schimba ceva în viaţa ta, de ce aştepţi alte rezultate de la viaţă?”   Familia şi persoanele cu vederi înguste care ma înconjurau îmi spuneau:   “Aşa e viaţa. Femeia trebuie să sufere. Bine şi aşa! Lasă că va trece!”

Odată totuşi, s-a umplut paharul.  Şi nu cu lacrimile mele,  care curgeau de prea mult timp pentru a le mai băga in seamă,  ci cu ale băieţelului meu mic,  care pe vremea aceea avea patru ani.  L-am trezit într-o dimineaţă aşa cum făceam de obicei şi am început să-l îmbrac pentru a-l duce la grădiniţă.  Cu o voce mai mult decat tristă,  parcă intuind răspunsul,  m-a întrebat:  ”Mama, ce mâncăm astăzi dimineaţă?”   “-Uite ţi-a pregătit mama două feliuţe de pâine cu margarină şi o cană cu ceai, iubire!”- i-am răspuns,  aşa cum de altfel îi repetasem aceeaşi frază de multe ori în iarna aceea.  Copilul meu a început să plângă cu lacrimi adevărate, lacrimi care am simţit cum mi-au ars sufletul şi printre lacrimi mi-a spus:  ”NU mai vreau să mănânc margarină cu pâine, mama. M-am săturat de margarină cu pâine. »

Acelea au fost ultimile cuvinte pe care le-am mai auzit.  Am simţit cum mi s-au retezat picioarele şi am căzut.  Când m-am trezit era multă zarvă în jurul meu,  eram udă toată şi miroseam a oţet ca un gogosar murat.  Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine. .

Simţeam că totul se înverte, că nimic din ce a fost nu mai este.  Simţeam în mine o forţa atât de puternică încât nimic şi nimeni nu mi-ar mai putea sta în faţă în momentul acela. Nu ştiu ce aveam în priviri,  dar cert este că mama mea,  sora mea şi toti cei care erau în jurul meu în acel moment,  au inţeles că trebuie să facă un pas în spate.  Cuvintele pe care le-am rostit semănau cu un jurământ.

“Copiii mei NICIODATĂ nu vor mai plânge de foame. Nu voi mai accepta nici un sfat de la nimeni, pentru că toate sfaturile pe care mi le-aţi dat s-au dovedit a fi numai porcării care m-au purtat în fundul prăpastiei. Dacă până acum aţi făcut voi ce aţi vrut, de acum încolo ve-ţi face ce vreau eu sau nu existaţi. Oricum nu mă mai interesează!”  Din momentul acesta am devenit egoistă şi am realizat că neavând eu, nu vor avea nici cei dragi mie.  Dacă nu voi fi un pic egoistă şi să am lucruri doar ale mele, nu voi putea niciodată dărui ceva celor care cu adevarat merită.

Acela a fost momentul declanşator.  Lacrimile puiuţului meu au fost cel mai puternic motiv din lume care m-a ajutat să construiesc cele mai puternice temelii ale viitoarei mele afaceri şi să cunosc senzaţii pe care nu le mai trăisem, sa urc trepte care altadată imi păreau de neatins, să văd viaţa cu ochii învingătorului.

 

 

Asta este pe scurt, povestea mea şi dacă iţi doreşti să mă contactezi, mă poţi găsi pe adesa de e-mail: valulvietii@yahoo.com, sau pe Facebook la adresa

https://www.facebook.com/marcela.broasca

 

Cu drag,

Marcela Broască

 

 


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/valulvie/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273