Dor de mare…

6 Mai

imagine coperta. 2

– Ce faci, bade? La ce stai și te gândești?
– Nu mă gândesc! Doar stau! 🙂

Cam așa și cu mine de câteva zile bune.  M-o fi atins „anestezia” de primăvară? Parcă ziceai că am căzut în butoiul cu melancolie.

Norocul meu că nu am avut  o lopată prin preajmă, că aș fi fost capabilă să mă sprijin în coada ei și să încep să strig că am depresie.

Acum că am început puțin să mă dezmeticesc, îmi dau seama că totuși, ceva gânduri au defilat prin mintea mea. Într-adevăr, poate au fost un pic mai multe cele descurajatoare.

Dar acum… la naiba cu toate gândurile urâte!

Ce a fost, a fost! Ce va fi, va fi!

Este adevărat că sunt la sute sau chiar mii de kilometri distanță de tot ceea ce  iubesc, este adevărat că o realitate crudă ne desparte, este adevărat că s-au spulberat vise și … alte și alte valuri au izbit cu furie sau au mângâiat cu blândețe țărmul vieții mele, dar … viața merge înainte.

În momentul în care mi-am spus aceste cuvinte, deja în mintea mea au început să răsune cald ca o adiere, sunetele unei melodii calme, care m-au purtat în pași de vals pe malul mării.528660_408195799273498_1572005504_n

Marea turquoise, cu unduiri ușoare în larg și cu valuri albe și jucăușe la țărm, îmi mângâie picioarele și îmi așează gândurile.

Abia acum încep să gândesc din nou.

Muzica nu încetează să-mi sune melancolic în minte și parcă o voce blândă îmi șoptește din interior:
-Oprește-te o clipă și în oglinda mării, uită-te la tine.

  • Analizează-te și vei vedea că atâta timp cât poți dărui o vorbă bună, o încurajare sau un sfat, unei persoane aflată la o răscruce de drumuri, atunci înseamnă că ești prețioasă pentru acea persoană.
  • Dacă ai pierdut aproape totul, dar nu ai pierdut speranța, nu te descuraja. Nu ai pierdut nimic.
  • Dacă ai o mângâiere, o îmbrățișare și un gând bun pentru cel ce suferă, este ca și cum ți-au crescut aripi.
  • Atunci când consideri că nu mai poți oferi chiar nimic nimănui și totuși, zâmbetul tău luminează suflete, află că acolo aduci lumina.
  • Când nu ai un  bănuț de oferit, dar ai bunăvoința de a oferi un pahar cu apă rece, cel însetat va aprecia și  te va binecuvânta.
  • Ești bogată atunci când ai lacrimi pentru a plânge alături de un prieten aflat la necaz.
  • Ești puternică atunci când poți pune umărul și poți face anumite lucruri să se miște.
  • Ești bogată atunci când ai puterea de a oferi timp de gândire celor care ocupă locuri importante în sufletul tău.
  • Dumnezeu este alături de tine și te ajută, dar nu se va apleca El niciodată să te ridice de la pământ. Acest lucru trebuie să-l faci singură. Atâta timp cât vei conștientiza acest lucru, află că ești o învingătoare.
  • Și poate cel mai prețios lucru pe care poți să-l faci, este să oferi iubire fără a cere nimic în schimb. Tu poți face asta și de aceea ești divină.

Toate aceste gânduri mi-au năvălit în minte cu forța valurilor care în imaginația mea, îmi atingeau picioarele.

Un zâmbet nostalgic se poate citi acum pe chipul meu. E clar că mi-e tare dor de mare! Dar în egală măsură, mi-am dat seama că și de acolo,  atât de departe, marea are puterea de a-mi oferi aceeași liniște și pace sufletească pe care mi le oferea când o aveam reală sub ochii mei în fiecare zi.

Mă bucur că gândul m-a purtat la mare.
Ea cu farmecul și misterul ei fantastic mi-a amintit încă o dată cât sunt de valoroasă. Și tu, dacă ți-ai oprit pentru o clipă privirea peste aceste rânduri și te-ai lăsat cuprins de farmecul muzicii și de cântecul mării, află că ești cel puțin la fel de valoros ca mine. Poate chiar mai valoros.

6617_107614096082992_1130934306_nDacă este cineva care va încerca să îți demonteze această încredere în tine, sfătuiește-l și pe el să se uite în oglinda vieții lui și să descopere cât de ușor este să fii bogat.

  • Adevărata comoară este în noi. Învățând să oferim, vom primi totul înapoi multiplicat de mii de ori.
  • Învățând să avem încredere în forțele proprii, ne transformăm în campioni.
  • Învățând să dăruim, vom avea lumea la picioare.
  • Învățând să iubim, vom deveni una cu Universul.

Sper că ți-a plăcut ce ai citit astăzi aici.  Dacă vrei să mai primești astfel de materiale de la mine și pe viitor, te rog să completezi cu datele tale formularul din dreapta  și eu te voi anunța de câte ori voi publica un nou material.

De asemeni, îmi poți lăsa un comentariu și poți da un Like & Share, dacă vei considera că și alte persoane s-ar bucura să citească acest articol.

Pentru alte articole mă poți găsi pe site la adresa

  http://valulvietii.ro/?p=165
sau pe facebook:
http://www.facebook.com/pages/Valul-Vietii/144907332337455?ref=ts&fref=ts

Îți doresc o zi bună în continuare.
Cu drag,
Marcela.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/valulvie/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273