Miracolul dimineților din noi

21 Feb

mareMiraj?  Fascinație?  Spectacol?

Care ar putea fi expresia cea mai potrivită pentru un răsărit de soare?

Am  început să-mi  imaginez  acest mare mister.

Oare ce înseamnă: se crapă de ziuă?  Am început să văd cu ochii minții, imagini dragi, pe care de altfel le-am văzut de sute de ori, dar niciodată nu le-am dat importanța cuvenită.

Un diamant negru, imens,  cu străluciri de stele,  extrem de valoros,  pe care Dumnezeu îl fărâmă în mii și mii de bucățele în fiecare  dimineață,  doar pentru noi.

ochi si mareÎn fiecare dimineață, lasă stropi de lumină să întrepătrundă întunecimea nopții. Este ca un spectacol minunat cu sclipiri fascinante ale razelor călduțe de soare ce  se reflectă în unduirile misterioase ale mării.

Când a apărut soarele, deși era doar o undă mică și strălucitoare la orizont,  întunericul nopții a simțit  că este un învins.  Negura  întunericului s-a ciocnit cu fasciculele  fine ale luminii,  ca într-o reacție chimică imensă și  Diamantul întunericului, ce până cu puțin timp în urmă se considera stăpânul suprem,  a început să pălească și să tremure timid în fața strălucirii maiestuoase a Împarătesei  Luminii.

Bolta de catifea neagră, tivită cu stele argintii, îmbrățișează cu mângâieri tandre Universul, ca într-un rămas bun.

Muzica răsunătoare și veselă a valurilor mării urează un bun venit noii zile care începe să se desfășoare înaintea picioarelor noastre.  Delfinii, în dansul lor încântător salută și ei venirea Reginei vieții – Lumina.

Pescărușii,  în  zborul lor planat deasupra mării își arată mulțumirea pentru acest miracol extraordinar, cântând într-un cor magic, melodii ce ajung dincolo de linia orizontului.

baie in marePe nisipul răcoros al plajei  se văd urmele pașilor a doi îndrăgostiți îmbrățișați  într-o înlănțuire strânsă  și strălucirea din ochii lor  ține locul unui jurământ de unire pe viață. Nisipul și marea sunt martorii iubirii lor.  Vor rămâne pentru totdeauna un întreg perfect exact ca marea și nisipul. Nici o intemperie, nici o vicisitudine  nu-i va despărți.  Dimineața aceasta le-a așternut un zâmbet strălucitor pe față și în inimă.  Acest zâmbet  se numește FERICIRE!

Câțiva pași mai sus, pe un dig neuniform, ce se pierde în mare,  ca o limbă de piatră,  stă privind cu un zâmbet nostalgic, un bătrânel.  Este un vechi lup de mare, care parcă vrea să salute iar si iar  marea albastră.   A văzut acest spectacol magnific, al nașterii luminii,  de mii de ori. Întotdeauna acest spectacol a fost ca o premieră.

Niciodată, absolut niciodată, ziua care  se naște  astăzi din mare, nu este la fel  ca cea de ieri și cu atât mai mult ca cea de  mâine!

Marea –  imensitatea misterioasă, îl salută ștrengărește pa marinar.  Un val jucăuș face ca stropii cristalini de apă sărată să îi umezească fața arsă de vânt și timp.  Bătrânelul zâmbește și face o plecăciune în fața stăpânei apelor.

fata cu valÎncet, încet, lumina strălucitoare a soarelui începe să dea claritate lucrurilor. Delfinii, în dansul lor jucăuș, se îndepărtează ușor de mal și se pierd în adâncuri. Valurile înspumate se aliniază ca o trenă uriașă la poalele Împaratesei apelor și coroana de foc a soarelui  începe să strălucească  deasupra ei.

S-a născut o nouă zi.  Gândește-te că astăzi s-a născut la picioarele tale cea mai frumoasă zi din viața ta.

 De acum ești  martorul unui nou început.  Această nouă zi ți-a fost dăruită de  viață.

Ce luăm și ce dăm vieții noastre în această nouă zi?

 Gândește-te ce poți lua și ce îi poți dărui acestei frumoase zile.

Cere-i fără rezerve  și ea iți va oferi TOT în mărinimia ei.

Ia tot ce îți oferă. Mâine va fi o altă zi mult mai generoasă.

Nu uita! Nici atunci când se nasc, zilele nu sunt la fel!

Nici noi nu suntem la fel.

Uite,  „s-a crăpat de ziuă”  de ceva timp  și deja minunea acestei zile te așteaptă să te facă  fericit.

Profită! Frumusețea și strălucirea acestei zile îți deschid ferestrele unei lumi  fascinante, în care  poate pană acum, nu ai privit cu atenție la toate minunile care te înconjoară.

Viața este o minune!  Viața este un diamant extrem de prețios pe care Dumnezeu L-a oferit fiecăruia dintre noi și ne-a trasat sarcina sacră de a-l proteja și a-i oferi strălucire, așa cum știm noi cel mai bine.

Bucură-te  prieten drag, de toate aceste daruri minunate și dă valoare vieții tale,  cu fiecare răsărit de soare care îți este oferit în dar.

Fii fericit și dăruiește fericire!

Dacă aceste rânduri au reușit să-ți descrețească un pic fruntea și vrei să începi prin a face  un om fericit, atunci începe cu mine! 🙂

Da un Like & Share articolului și eu iți voi mulțumi oferindu-ți și cu altă ocazie articole pe care să le citești cu plăcere.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, m-aș bucura să-mi lași un comentariu.

Dacă nu ți-a plăcut, de asemeni, poți să-mi scrii.

Eu te aștept și cu alte articole pe site-ul http://valulvietii.ro/?p=165  sau pe facebook la adresa

http://www.facebook.com/pages/Valul-Vietii/144907332337455?ref=ts&fref=ts

Te îmbrățișez cu drag,
Marcela.

 

Comments are closed.